Skip to main content

Săptămânile sarcinii:

Săptămâna 4 de sarcină: Ceva mic trăiește în burtică

După ce oul a fost fertilizat cu succes, săptămâna a două de sarcină începe.

Oul s-a divizat de nenumărate ori și, toate părțile importate pentru creșterea copilului, sunt pe poziție.

Prima lună de sarcină se consideră a fi din momentul fertilizării și până la sfârșitul celei de a patra săptămâni, săptămână în care ar trebui să revină ciclul menstrual.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, poate fi primul semn ca sunteți însărcinată. Ar însemna că sunteți deja însărcinată de o lună.

 

Mărimea copilului în săptămâna 4

În săptămâna 4 de sarcină, după ce oul fertilizat a fost implantat, este, din păcate, imposibil să vedeți bebelușul cu ochiul liber.

Se va dezvolta din celule germinale, dar, momentan, bebelușul este reprezentat printr-un punct negru vizibil doar la microscop.

Dezvoltarea copilului dumneavoastră

Ce se întâmplă în săptămâna 4?

Odată cu implantarea celulelor, corpul va începe să elibereze hormoni GCU (gonadotropină corionică umană), care sunt produși de anumite celule ce formează placenta. Aceste celule sunt baza dezvoltării cavității amniotice, a sacului și, desigur, a bebelușul. Sacul are rolul important de a canaliza nutrienți către cavitatea amniotică până când placenta începe să hrăneasă bebelușul prin cordonul ombilical.

Eliberarea de hormoni GCU este primul pas major pe care corpul dumneavoastră îl face la început de sarcină. Hormonii sunt indicatorul de bază pentru toate testele de sarcină, cu toate că nu este suficient pentru ca în săptămâna 4 să indice dacă sunteți sau nu însărcinată.

Până în săptămâna 5, un test pozitiv ar putea să iasă în urină:

  •  Testele de sarcină timpurii pot fi făcute cu 4-6 zile înainte de perioada menstruală
  • Testele de sarcină pot fi făcute între 3-5 zile de când așteptați menstruația

Din săptămâna 5, un test cu ultrasunete va detecta cavitatea amniotică.

În acest stadiu, ființa umană care de abia își începe călătoria, este extrem de firavă și vulnerabilă, din acest motiv, foarte multe femei așteaptă până în săptămâna 12 pentru a anunța că sunt însărcinate.

Cum este pentru viitoarea mamă săptămâna 4

Chiar înainte ca testul de sarcină să fie pozitiv și să vă confirme sarcina, veți experimenta tot felul de sentimente confuze. În săptămâna 4 din sarcină, sunteți într-un rollercoaster plin de emoții și în secunda următoare să plângeți tot timpul. Acesta este un alt semn că sunteți însărcinată (deși nu este o sursă de încredere).

Acest sentiment este datorat producerii de hormoni ce protejează sarcina.
Veți aștepta cu nerăbdare acel moment când veți afla că sunteți însărcinată, ori prin lipsa ciclului menstrual, printr-un test sau chiar un test cu ultrasunete.

Simptome frecvente

Sânii se simt tari și dureroși

Sânii dumnevoastră s-ar putea să înceapă să se simtă tari și dureroși. Încep să fie mai mari deoarece și glandele mamare cresc, ca să poate hrăni bebelușul când se naște.

Scurgeri vaginale

De asemenea este posibil să experimentați o senzație de înțepătură în abdomen sau dureri în diferite părți ale spatelui fără niciun motiv. Alt simptom posibil sunt scurgerile vaginale, care au loc ca rezultat a unui dop de mucus devenind mai gros (care sigilează colul uterin în timpul sarcinii și se slăbește chiar înainte de naștere). Dopul formează o barieră protectivă pentru bebelușul nenăscut, blocând agenții patogeni și bacteriile dăunătoare să ajungă în uter.

Stare de oboseală sau apatie

Dacă uneori vă simțiți obosită, slăbită sau apatică, acestea se datorează hormonilor care îngreunează metabolismul. Acesta este un simptom temporar și se va diminua în următoarele luni de sarcină.

Greață

Nivelul fluctuant de hormoni din corp poate rezulta într-un simptom comun întâlnit de femeile însărcinate: greață. Aceasta apare dimineața când vă treziți,  în timp ce corpul dvs. eliberează cantități mari de GCU peste noapte. Testele de sarcină ar trebui făcute dimineața când urinați pentru prima oară, deoarece atunci este cel mai înalt nivel de concentrație de hormoni, suficient încât testul să vă dea un rezultat concret.

Sfat: După ce vomitați clătiți-vă gura și spălați-vă pe dinți pentru ai ține curați și sănătoși.

Sfaturi utile

• Dacă nu aveți ciclul menstrual, și testul de sarcină a fost pozitiv, faceți o programare la medicul ginecolog.
• Dacă experimentați scurgeri vaginale, purtați absorbant pentru a vă proteja lenjeria.
• Programați-vă la doctor dacă sunteți nesigură de simptomele pe care le aveți.
• Evitați să cărați sau să ridicați obiecte grele.
• De acum înainte, evitați legumele și peștele crud, ouă și alte lactate pentru a vă proteja de infecții.

 

Întrebări pe care doriți să le adresați doctorului sau moașei

Ajutor de la stat pentru mame

Întrebați ginecologul când puteți să beneficiați de avantajele legale pentru femeile însărcinate. Atât timp cât sarcina este înregistrată, puteți beneficia de aceste beneficii.

Locul dumneavoastră de muncă prezintă un risc pentru sarcină?

Sunt diferite reglementări care vă oferă protecție, în diferite stagii ale sarcinii. De acum înaint, nu este recomandat să lucrați cu substanțe dăunătoare, să vă expuneți la radiații sau să faceți activități ce pot fi periculoase pentru femeile însărcinate. 
Dacă locul dumneavoastră de muncă vă pune în pericol sarcina, atunci ar trebui să-i comunicați angajatorului.

Boli în familie

Este necesar să comunicați doctorului dacă suferiți de o boală genetică sau cronică. În acest caz, se vor efectua teste suplimentare.

Informații despre autor:

Juliane Jacke-Gerlitz este o moașă cu experiență și consilier în alăptare de mai mult de 10 ani. Momentan, lucrează ca scriitor medical și consultant psihologic. Juliane Jacke-Gerlitz este căsătorită de peste 22 de ani, are 8 copii și locuiește cu familia în Halle.