Mai mult decât ecologic: 70 de ani de HiPP calitate ecologică superioară
Pentru ca lumea în care cresc copiii noștri să rămână un loc în care să trăiești și pe care să-l iubești.
Rezultatul? Materii prime ecologice supuse unor controale mai stricte decât cele prevăzute de legislația UE – pentru o alimentație sănătoasă a copilului dumneavoastră, încă de la prima linguriță.

Ferme ecologice. O misiune.
Ferme ecologice ce cultivă pentru HiPP. Sunt agricultori pe care îi însoțim și îi sprijinim, cărora le oferim consultanță si in care avem încredere. Această colaborare strânsă ne permite să garantăm calitate ecologică superioară.
70 de ani de parteneriat înseamnă: ferme care colaborează cu noi deja de a doua sau chiar a treia generatie.
70 de ani de agricultură ecologică: cele mai importante momente
1956

Într-o perioadă în care majoritatea mizau pe chimicale
Majoritatea agricultorilor foloseau produse chimice – Georg Hipp a ales o altă cale. El a transformat ferma familiei, Ehrensberger Hof, trecând la agricultura ecologică.
Fără îngrășăminte chimice, fără pesticide – doar soluri sănătoase. Decizia luată în 1956 stă la baza celor 70 de ani de experiență în agricultura ecologică, de care beneficiază astăzi și copilul dumneavoastră.
1959

Să vezi ce conține
HiPP trece de la conserve la borcane. Motivele? Igienă, asigurarea calității, sustenabilitate și practicitate. În plus, părinții trebuie să poată vedea ce îi oferă copilului lor.
În același timp, introducem pentru prima dată mențiunea „din culturi contractuale controlate”. Ceea ce astăzi este ceva firesc era revoluționar în 1959: calitate vizibilă și origine verificabilă.
1970er

Rețeaua se extinde
După moartea lui Georg Hipp, în 1967, fiul său, Claus, dezvoltă sistematic sistemul de cultivare contractuală controlată. Ideea era revoluționară: fermierii se angajau să respecte propriile reguli stricte de cultivare ale HiPP, iar HiPP se angaja să achiziționeze producția și să ofere sprijin de specialitate.
Aspectul remarcabil este că, la acea vreme, nici măcar nu existau standarde ecologice prevăzute prin lege. HiPP a fost un pionier, stabilind propriile reguli stricte pentru cultivare. Atunci când au fost introduse ulterior standardele ecologice oficiale, cerințele HiPP erau deja mai stricte în multe privințe.
Din această strategie a luat naștere, la vremea respectivă, cea mai mare rețea de agricultură ecologică pentru hrana copiilor. Multe ferme colaborează cu noi încă din anii ’70 și transmit de atunci cunoștințele lor generației următoare.
Ceea ce a început cu o strângere de mână s- a transformat în parteneriate de zeci de ani. Printr-o colaborare bazată pe încredere, fermierii noștri ecologici se dezvoltă împreună cu noi – iar astfel ia naștere, de-a lungul anilor, calitatea ecologică superioară unică HiPP.
1990

Sigla HiPP pentru calitatea ecologică superioară
HiPP introduce propria sigla pentru produsele ecologice – într-o perioadă în care termenul „ecologic” nu era încă reglementat prin lege. Standardele stricte sunt definite chiar de HiPP, prin propriile reguli pentru cultivare, materii prime și procesul de producție.
Acesta reprezintă un semn vizibil al unui sistem construit de-a lungul deceniilor, care și astăzi garantează calitatea ridicată a produselor.
1991
O promisiune personală
Claus Hipp apare pentru prima dată personal în campaniile TV. La final, rostește fraza care avea să devină marca sa distinctivă: „Pentru aceasta îmi asum responsabilitatea cu numele meu.” Nu este doar un slogan publicitar – este o promisiune personală.
Astăzi, Stefan Hipp este cel care își pune numele în slujba calității superioare. Un angajament transmis din generație în generație.
1991

HiPP lansează pe piață prima formulă de lapte pentru sugari din ingrediente ecologice, devenind astfel un pionier în domeniu.
1995

HiPP este primul producător de alimente care introduce, la fabrica sa din Pfaffenhofen, sistemul european de management de mediu și audit EMAS (Eco-Management and Audit Scheme), recunoscut la nivelul întregii Europe.
2018

Împreună cu experți și oameni de știință de renume, HiPP analizează impactul agriculturii convenționale și al agriculturii ecologice asupra diversității insectelor.
Astăzi

Mii de parteneri, o singură misiune
Astăzi, HiPP colaborează cu aproximativ 8.000 de fermieri ecologici, care cultivă și administrează circa 80.000 de hectare. Aproximativ 100 de angajați cercetează zilnic pentru a dezvolta rețete și mai bune și procese optimizate.
Esența rămâne aceeași: hrană sănătoasă pentru ceea ce avem mai de preț în viață.
„O natură nealterată oferă condițiile ideale pentru obținerea unor materii prime de înaltă calitate. Păstrarea biodiversității și a solurilor sănătoase – aceasta este, pentru mine, responsabilitatea față de generațiile viitoare.”
– Stefan Hipp,
antreprenor și fermier ecologic

Încă din copilărie, Stefan Hipp a fost pasionat de agricultură. Astăzi, administrează la Podągi propria fermă ecologică-model, cu 3.000 de hectare – două treimi terenuri arabile și pășuni, iar o treime păduri și lunci.
Când a preluat ferma, solurile erau aproape lipsite de viață din cauza agriculturii convenționale. Astăzi, Podągi este un proiect de referință pentru agricultura ecologică regenerativă: pășunatul extensiv cu vite Angus, compostarea, culturile intermediare și crearea unor coridoare de habitat pentru insecte au contribuit la revenirea naturii.
Au fost deja identificate peste 108 specii de păsări, printre care berze, acvile de mare și acvile pescărești. Un indicator concret al revenirii biodiversității.
Responsabilitatea rămâne.
În 1899, Joseph Hipp lansează pe piață făina sa pentru biscuiți destinată copiilor, dezvoltată deoarece gemenii săi nou-născuți nu puteau fi alăptați suficient. Pierderea timpurie a trei dintre frații săi în copilărie i-a influențat profund înțelegerea responsabilității față de copii.
Această responsabilitate o purtăm și astăzi.
Nu pentru că este un trend. Ci pentru că este ceea ce trebuie făcut.
În peste 60 de țări din întreaga lume, familiile au încredere în HiPP.
De 127 de ani, o afacere de familie.
De 70 de ani, sinonim cu o calitate ecologică superioară.
Pentru asta îmi pun numele la bătaie.
Al dumneavoastră, Stefan Hipp



