Pacienții cu diabet zaharat tip 1 de lungă durată, pot încă produce insulină

Autor Prof. J. Spranger, Departamentul de Pediatrie al Universității Mainz

Registrul de pacienți al prestigiosului Joslin Diabetes Center din Boston (USA), menționează 1019 subiecți cu istoric documentat de diabet zaharat insulino-dependent pe o perioadă lungă de timp, de la vârsta copilăriei până la 60-70 de ani. În 327 de cazuri (32%), peptidul-C a fost detectat în ser. Deoarece peptidul-C este eliberat atunci când proinsulina este transformată în insulină, acest lucru sugerează sinteza autonomă de insulină chiar și la pacienții insulino-dependenți de mai bine de 50 de ani. 

Un subgrup de 181 subiecți cu istoric îndelungat de diabet, a fost examinat pentru a doua oară. 81 (45%) au avut inițial niveluri detectabile de peptid-C. La 49 (60%) dintre aceștia, proteina nu a mai fost detectabilă 4 ani mai târziu, la examenul de urmărire. În schimb, peptidul-C a devenit detectabil la 9 subiecți, care inițial au fost negativi la acest compus. Fluctuații similare au putut fi observate cu autoanticorpii asociați diabetului zaharat, adică antigen IA-2 sau decarboxilaza acidului glutamic. Infuzia de arginină, folosită pentru testarea celulelor funcționale ß a crescut nivelurile de peptid-C la 14 din 30 de pacienți participanți la studiu. De asemenea, celulele funcționale ß au fost detectate în pancreas la 68 pacienți decedați care au suferit de diabet o perioadă îndelungată de timp.

Comentarii: Pacienții care suferă de boli autoimune sunt conștienți de suișurile și coborâșurile bolii lor. Dacă fluctuațiile celulelor ß autoimune și reziduale sunt conectate, este tentant să se speculeze faptul că oscilațiile inexplicabile ale glicemiei, de altfel comune în cazul pacienților diabetici, pot fi cauzate de activitatea intermitentă a celulelor ß reziduale.

Referințe:
Yu MG, Kennan HA, Shah HS, et al. (2019) Residual ß cell function and monogenic variants in long-duration type 1 diabetes patients.  J Clin Invest 129 (8):3252-3263.