De ce sugarii nu ar trebui hrăniți cu miere

10.2019
Autor Dr. J. Hower, pediatru din Germania

Părinții ar putea să creadă că le fac bine copiilor hrănindu-i din când în când cu miere. Deși scăzut, există totuși riscul ca mierea să conțină Clostridium botulinum și astfel ar putea provoca botulism infantil în perioada de sugar (nu în copilărie sau la maturitate). Sugarii afectați vor prezenta semne de paralizie a mușchilor de deglutiție și a mușchilor oculari, și au nevoie de asistență medicală imediată.

Comentariu:
Toxina Clostridium botulinum (CB) intră în circuitul sistemic prin intestin și conduce la paralizie a mușchilor și la tulburări de transmitere neuromusculară a nervilor autonomi, din cauza blocării ireversibile a sinapselor colinergice. Diferitele tipuri ale acestei toxine sunt clasificate de la A la G, dar numai cele de tip A, B, E si F pot cauza botulismul uman.

Diferite forme de botulism

• Botulismul alimentar apare atunci când toxinele deja existente sunt ingerate odată cu alimentele
• Botulismul prin plagă deschisă apare atunci când Clostridium botulinum colonizează la nivelul rănilor
• Botulismul infantil (BI) apare atunci când sugarul ingerează sporii de Clostridium botulinum, care germinează în bacterii ce colonizează intestinul și eliberează toxina lor cea mai puternică.

Botulismul infantil este o formă specială de botulism, fiind cauzată de sporii bacteriei Clostridium botulinum care pot intra în organism printr-o mulțime de surse. Acestea includ solul, apa îmbuteliată, praful și alimentele. Prin urmare, mierea este doar o sursă potențială. Chiar dacă mierea are proprietăți antiseptice, poate conține spori care ajung în intestinul sugarilor.

Prevalența
Din 1993 și până astăzi, în Europa au existat doar câteva cazuri izolate. O caracteristică izbitoare a BI este distribuția în funcție de vârstă: aproximativ 95% din cazuri au apărut la sugari cu vârsta cuprinsă între 3 săptămâni și 6 luni. Aceasta înseamnă că tiparul temporal seamănă cu cel al sindromului morții subite a sugarului. Se presupune că există o legătură, dar acest lucru nu a fost încă dovedit în mod concludent. Deoarece sporii C. botulinum sunt ubicuitari, este probabil contactul copiilor cu aceștia, fără a provoca vreodată simptome clinice. Cu toate acestea, intestinul sugarului pare să fie mult mai susceptibil la germinarea sporilor producători de toxine ingerate cu alimente. Se pare că majoritatea sporilor sunt ingerați cu particule de praf, pe care sporii se deplasează. Chiar dacă este responsabilă doar pentru mai puțin de 5% din cazurile de BI, părinții pot elimina o cauză principală: mierea nu trebuie oferită sugarilor cu vârsta sub un an!                                                                                                                                                  

Mierea este sigură pentru copiii mai mari și pentru adulți, care, din câte știm, nu se vor îmbolnăvi de ingerarea prin alimente a sporilor de C. botulinum.

Oamenii de știință din California au găsit spori de C. botulinum în aprox. 10% din probele de miere disponibile în comerț. Deoarece mulți sugari sunt expuși la sporii C. botulinum fără a se îmbolnăvi, factorii de risc individuali (dietă, microbiom) par să influențeze riscul de a dezvolta botulism. Doza minimă infecțioasă nu este cunoscută. Pe baza probelor de miere testate, se presupune că 10 până la 100 de spori ar putea fi suficienți pentru infectare.

Simptome
Infecția nu este întotdeauna diagnosticată clinic. Primul semn al BI este în general constipația, urmat de dificultăți de băut, letargie și paralizie respiratorie. Cazurile ușoare de BI pot fi adesea trecute cu vederea. Rata mortalității este de 2%. Simptomele persistă adesea o perioadă foarte lungă de timp. Cu toate acestea, majoritatea sugarilor se recuperează complet.

Referințe:
Robert Koch Institute. Epidemiologisches Bulletin. Mai 2018; Nr. 20: 189- 198. URL (German):
https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/EpidBull/Archiv/2018/Ausgaben/20_18.pdf?__blob=publicationFile
U.S. Food & Drug Administration (FDA). Bad Bug Book: Foodborne Pathogenic Microorganisms and Natural Toxins Handbook Clostridium botulinum. URL: https://www.fda.gov/food/foodborne-pathogens/bad-bug-book-second-edition