Oferiți-i copilului lapte matern atunci când îi este foame. Copilul va fi alimentat la cerere și în câteva zile producția de lapte se va adapta în consecință. Dacă apetitul copilului crește, va dori să mănânce mai des: acest lucru va stimula producția de lapte și astfel o cantitate mai mare de lapte matern va fi disponibilă. O producție mai mare de lapte va însemna, de asemenea, că perioadele dintre mese vor deveni automat mai lungi.
Laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul dumneavoastră întrucât laptele matern îi oferă toți nutrienții necesari. Suplimentar, alăptarea este cea mai ieftină modalitate de hrănire a copilului, oferindu-i cea mai bună protecție împotriva infecțiilor și alergiilor şi sprijinind totodată relația între mamă și copil. HiPP este convins de beneficiile alăptarii atât asupra mamei, cât şi asupra copilul şi susţine alăptarea conform recomandărilor OMS.
Subiectul Laptele Matern & Alăptarea conține informații despre beneficiile alăptării, precum și alte sfaturi utile pentru alăptare. Alăptarea timpurie, și cât mai frecventă, stimulează lactația. O nutriție echilibrată pe perioada sarcinii și a alăptării sprojină alăptarea.
Dacă decideți să nu alăptați sau să completați alăptarea cu o formulă de lapte praf, trebuie să știți că acest lucru poate reduce cantitatea de lapte matern. Odată ce ați luat decizia de a întrerupe alăptarea, este greu să reveniți asupra acestui lucru. Dacă intenționați să utilizați o formulă de lapte, consultați medicul pediatru sau asistentul medical. Atunci când folosiți o formulă de lapte, urmați instrucțiunile de pe ambalaj cu mare atenție, deoarece utilizarea incorectă poate afecta sănătatea copilului dumneavoastră.