Meniu

Transportarea hranei pentru copii în călătorii

Cum pot transporta hrana pentru sugari în mașină?

Alimente pentru sugari de transportat în călătorii

Temperaturile în portbagaj pot crește și chiar depăși 40°C. Prin urmare, trebuie să vă gândiți anticipat:

Produsele uscate, cum ar fi formulele de lapte, cerealele instant sau borcanele cu alimente pe bază de fructe (Fructe, Fruct&Cereale, Fruit-Duet și Băuturi) sunt destul de stabile. Aceste produse pot fi transportate în mașină fără niciun fel de probleme.

Legumele și produsele care conțin carne (meniuri, preparate din carne), pe de altă parte, s-ar putea altera dacă sunt expuse la temperaturi mai mari de 40°C pentru perioade mai lungi de timp. Prin urmare, recomandăm să luați temperatura în considerare pentru a păstra aceste produse în siguranță. Dacă este posibil, păstrați-le undeva în mașină în spațiul pentru pasageri. Ventilația și aerul condiționat vor păstra temperaturile mai scăzute.

Transportarea în portbagaj: pre-răciți borcanele în frigider înainte de a începe călătoria, apoi puneți-le într-un recipient frigorific (geantă, ladă).

În primul rând, borcanele trebuie să fie depozitate cu grijă pentru a preveni deteriorarea. În mod ideal, ar trebui să păstrați baxul întreg, ambalat în folia din plastic. Toate produsele de care aveți nevoie în mașină ar trebui să le aveți în mașină, la îndemână.

Transportul cu avionul

Alimentele pentru sugari pot fi luate în bagajul de mână, în genți rezistente la șocuri și presiune (de ex.: genți cu capac tare). Borcanele ar trebui ambulate cu grijă pentru a preveni spargerea. De asemenea, puneți-le în pungi de plastic pentru a proteja restul conținutului bagajului.

Totuși, recomandăm să luați alimente pentru primele două zile în bagajul de mână, în cazul în care bagajul de cală ajunge mai târziu. În acest fel vă asigurați că veți avea toată hrana de care copilul dumneavoastră are nevoie. Aflați de la compania aeriană și de la aeroport ce fel de hrană de sugari aveți voie să transportați cu dumneavoastră în bagajul de mână, cu câtva timp înainte de călătorie.

Depozitarea hranei pentru copii în locația de vacanță

În vacanță, borcanele ar trebui depozitate la temperaturi mai mici de 30°C. Verificați, înainte de utilizarea borcanelor, că ambalajul este nedeteriorat. Dacă un borcan nu mai este sigilat corespunzător, nu este corespunzător consumului.

În cazul borcanelor ”testul capacului” este util: mijlocul capacului ar trebui să fie ușor concav și nu ar trebui să cedeze presiunii. Un borcan pentru care capacul este împins în afară nu ar trebui utilizat, pentru siguranță. Suplimentar, atunci când este deschis prima data, un zgomot caracteristic (un click) ar trebui să se audă.

Cu recipientele din plastic ”testul apăsării” este util: țineți recipientul cu folia în jos și apăsați marginile. Dacă apar scurgeri de produs, conținutul nu ar trebui utilizat.

În vacanță, produsele instant cum ar fi formulele de lapte sau cerealele ar trebui depozitate într-un loc uscat, departe de lumină directă. Dacă este foarte cald, este recomandat ca hrana uscată nedeschisă să fie păstrată în frigider, dacă este posibil. O dată cu deschiderea, vă rugăm nu mai depozitați produsul în frigider. Pudra poate deveni umedă și să se altereze. Depozitați produsul într-un loc uscat și utilizați-l cât de repede se poate. Este de asemenea posibilă și depozitarea în afara frigiderului. În cazul formulelor de lapte cu probiotice, temperaturile foarte ridicate pot cauza distrugerea culturilor probiotice lactice, lucru care, totuși, nu reprezintă un risc pentru sănătate.

Călătorie plăcută și bucurați-vă de vacanță!

 

 

Căutare produs diversificare